vineri, 29 septembrie 2017

La o cafea cu iz de poveste





Mergeam într-o zi pe străzile orașului, într-o după-amiază friguroasă și, obosită fiind, m-am gândit că tare bine mi-ar prinde o cafea caldă. Am început să mă uit în stânga și în dreapta, căutând cu privirea ceva ce ar fi semănat cu un bar sau o cafenea.

După îndelungi căutări, când tocmai eram pe punctul să renunț, zăresc în dreapta mea o cafenea, cu o firmă deasupra intrării, unde stătea scris ”La o cafea cu Avedis”. Ceva din cuvintele inscripționate m-a făcut să intru cu un soi de curiozitate, pentru că firma suna prietenos, ca o invitație amicală la o cafea. Interiorul nu era modern, așa cum eram obișnuită să întâlnesc prin mai toate barurile pe unde am intrat, ba chiar avea un aer și mobilier clasice, relativ simple, însă confortabile. O serie de ibrice din aramă serveau drept decorațiuni pe niște rafturi dispuse de-a lungul pereților.  Am constatat că nicio masă nu era ocupată și că eram singura clientă din local.

De după o tejghea micuță, a apărut un bărbat în vârstă, ce m-a întrebat cu un zâmbet în privire, cu ce mă poate servi. ”O cafea, desigur !” i-am răspuns eu semeață, cu un gând oarecum ironic în minte, pentru că mi se părea firesc ca odată ce eram într-o cafenea să comand o cafea, evident. Domnul din fața mea, cu o atitudine înțelegătoare și politicoasă reveni cu o altă întrebare: ”Ce fel de cafea doriți?” Într-adevăr, în graba mea de a face pe interesanta, omisesem faptul că sunt mai multe sortimente de cafea. Tocmai voiam să-i spun că doresc un espresso sau ceva de genul, când bărbatul respectiv adăugă că are foarte multe tipuri de cafea la dispoziție.

Pentru că mă simțeam oarecum vinovată de mica mea aroganță de mai devreme, am vrut să fac conversație cu respectivul domn și l-am întrebat cam ce ar avea. Mă așteptam să-mi înșire obișnuita listă cu cafea americană, espresso, capuccino, etc. Însă omul acela în vârstă, cu un licăr de plăcere în ochi,  descria o listă de tipuri de cafea de care nu mai auzisem niciodată. Încurcată, i-am spus să-mi aducă cafeaua pe care mi-o recomandă el.

Sinceră să fiu, îmi scăzuse din siguranța cu care intrasem, omul acela avea un fel special de a vorbi și de a privi oamenii. Am așteptat cuminte să-mi primesc cafeaua la masă. Am început să sorb ușor din licoare, cu curiozitatea deja stârnită. Spre plăcuta-mi surprindere, cafeaua avea un gust extraordinar, nemaiîntâlnit de mine până atunci! O explozie de arome exotice, cu iz fin de ciocolată a cuprins întreaga-mi gură. Deja eram cucerită de băutura aceea, pe care o recunoșteam ca fiind cafea, dar pe care n-aș fi ”bănuit-o” niciodată că poate avea așa un gust deosebit! Aburii ce urcau din ceașcă aveau un parfum ce te îmbăta, împletindu-se extrem de armonios cu aroma specială a licorii... 

Domnul ce mă servise, simțind că mi-a stârnit interesul, mi-a descris că sunt multe soiuri de cafea în lume, dar că el se poate lăuda că are, la rândul său, destul de multe în cafeneaua lui, și de calitate. Apoi povesti despre felurile de cafea pe care le detinea, timp în care am observat (abia atunci) prezența unor saci de cafea în spatele tejghelei, pe care erau inscripționate numele unor tipuri de cafea de care îmi relatase. Tocmai când credeam că le-am aflat pe toate, a continuat cu importanța pe care o are clima în calitatea bobului de cafea, cum este bine să fie prăjite boabele, cum să fie râșnite și câte moduri de preparare pot fi, în funcție de tradiție și de ceea ce vrei să obții. De asemenea, și cât zahăr este bine să fie pus și de care...

Eu sorbeam alene din ceașcă și priveam absorbită la omul acela care se însuflețea și parcă întinerea pe măsură ce vorbea. Îmi era tot mai clar că era pasionat de activitatea lui și că dedicase mult timp din viața lui, ocupându-se cu asta.

Ca și cum mi-ar fi ghicit gândul, a povestit că a învățat meserie de la un armean, ce avusese și el o cafenea pe vremuri, pe lângă care a stat și de la care a ”furat” multe secrete. Apoi m-a introdus într-o lume a anilor de după război, când încă se mai știau multe chiar și de către clienți, care erau destul de pretențioși atunci când își cumpărau cafea sau voiau  doar să bea una în oraș.




În aburii parfumați, visam și vedeam aievea o lume apusă, dar foarte vie pentru mine, în același timp. Bărbatul acela era asemenea unui mag, care mă transpusese complet într-un alt univers, universul cafelei, al cafegiilor și al clienților cu ștaif de odinioară.

Am fost scoasă brusc din visare de același mag, care m-a întrebat dacă mi-a plăcut cafeaua. Am reușit să îngaim doar un banal ”da”, dar privirea și tonul cred că vorbeau de la sine. Abia când mă pregăteam să plec, am realizat că pierdusem noțiunea timpului și că trecuseră aproape două ore de când intrasem acolo.

I-am mulțumit pentru tot noului meu prieten, care zâmbea iar reținut și misterios, parcă întrucâtva convins că voi reveni în cafeneaua sa. În definitiv, pentru această dată, abia mă introdusese în lumea miraculoasă a licorii negre și delicioase.

Gabriela Gevelegean


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu