miercuri, 26 octombrie 2016

De ce iubim?



Mi-am pus recent întrebarea, o găsesc importantă, la fel ca și răspunsurile care pot deriva din ea. Chiar așa, de ce iubim? La o așa întrebare, mare parte dintre noi ar răspunde că rostul ar fi să nu fim singuri.. Din perspectiva asta, lucrurile se văd pornind de la conceptul că ”trebuie” să fim cu cineva, singurătatea este blamată, reprezintă frica inconștientă și primordială de a nu fi izolat de ceilalți, de a socializa. La o privire mai atentă, se poate găsi și frica de a nu fi cu tine însuți. Atâta vreme cât  nu-ți face plăcere propria companie și încerci să fugi de tine însuți prin alăturarea cu un partener doar pentru a umple un gol interior, cred că poate fi denumită fuga de sine, dependență, pierderea libertății personale, numai iubire nu. Este, de fapt, încercarea de a umple spațiile necunoscute ale ființei prin celălalt. Or golurile nu le putem umple decât prin propriile noastre eforturi.

Iubirea de sine este primul pas spre iubirea față de alții. Iubirea de sine nu înseamnă altceva decât respect și acceptare de sine. Să te poți simți bine în propria piele și în propria companie.

Mulți alții ar spune că iubim pentru că este în legea firii să formăm un cuplu, pentru a putea rezulta de aici o familie și copii. În final, pentru a lăsa urmași, biologic vorbind, pentru reproducerea speciei.

Un alt răspuns ar putea veni de pe alt nivel de conștiință, de unde se înțelege mai limpede că feminin se apropie, inexorabil, de masculin. Că este nevoie de transcenderea dualității, prin împletirea femininului cu masculinul. Avem nevoie, este evident, și de calitățile Yin-ului feminin, așa cum este necesar si activul Yang masculin. Se întrepătrund unul cu altul și se echilibrează reciproc, așa cum bine este sintetizat în filozofia chineză, chiar în simbolul taoist – Yin & Yang. Așa încât orice altă completare la aceasta, îmi pare a fi de prisos.

De la un palier și mai înalt se pot vedea un pic altfel lucrurile: unii pot realiza că avem înscris în matricea spiritului nostru iubirea. Anumite căutări și pattern-uri le avem deja implantate adânc în conștiința noastră umană.

Conform principiului ”cum este sus, așa este și jos”, iubirea din noi este reflexie în oglindă a iubirii divine, perfecte, necondiționate spre care toți tindem. Conștient sau inconștient, cu voie sau fără de voie.

În cele din urmă, chiar și în relațiile noastre de cuplu, nu facem altceva decât să executăm ”repetiții” pentru a ne apropia de actul final, perfect și fără de cusur., la care prea puțini dintre noi avem acces.

Ce putem face este să ne apropiem de Dumnezeu, prin iubire, atât cât putem în fiecare moment, Iubirea  fiind și compasiunea, înțelegerea, empatia, blândețea...Așa încât mai putem păși spre întregirea și desăvârșirea noastră.

Gabriela Gevelegean