luni, 22 decembrie 2014

Agenda - jurnal de ganduri


Am fost intrebata  de ce tin un jurnal si care ar fi rostul sau. Asa mi-a venit ideea postarii de fata. As recomanda oricui, in orice moment, sa tina un jurnal personal. Cand spun jurnal nu ma refer la acele copilarii din vremea liceului, la acel carnetel in care reproduceam fiecare eveniment, fapta, din fiecare zi. Motivatia si utilitatea unui jurnal stau in altceva – este vorba, in principal, de intretinerea unui dialog interior cu tine insuti.
Viata zilelor noastre este extrem de solicitanta, evenimentele se deruleaza repede. Avem senzatia, de multe ori, ca suntem depasiti. Si deseori nu mai avem timp sa ne retragem un pic deoparte, sa luam o gura de aer si sa reflectam, macar pentru cateva momente,  la noi. Suntem mult prea absorbiti de ce se intampla in exterior si ne pierdem in hatisul evenimentelor.  Multi  se simt ca intr-un vartej ametitor.  Atentia este dusa mult in afara si nu-si mai dau seama ce se petrece cu ei.  Mai corect spus, nu-si mai dau seama ce vor, incotro se indreapta.
Un jurnal, unde iti asterni  gandurile cele mai adanci si cele mai intime, te poate ajuta sa-ti mai readuci atentia catre tine, catre interiorul tau. Eu, la randu-mi , am fost sfatuita de un bun prieten sa tin jurnalul.  Am avut multe surprize din momentul inceperii lui si pana acum. Aveam impresia ca ma cunosc destul de bine pana am inceput sa astern ganduri peste ganduri. Ei bine, am constatat cu mirare ca nu vazusem decat varful aisbergului. Iar pe masura ce continui sa notez, descopar din ce in ce mai multe.
Cineva ar putea spune: ei, si? este atat de important sa te autocunosti  ?
Este foarte important sa te cunosti pe tine insuti, este un intreg Univers acolo, undeva in adancuri. Este adevarat, nu este usor sa vezi dintr-o data toata vastitatea aceasta. Important este insa sa incepi cautarea la un moment dat.  Odata cautarea inceputa nu mai există drum de întoarcere, autocunoașterea fiind un drum cu sens unic și un proces de lungă durată. In momentul in care incepi sa-ti dai seama cine esti, devii  mai constient  de ceea ce faci si de ceea ce îți dorești. Deciziile pot fi altele, alegand ceea ce consideri ca este benefic pentru evolutia ta. Calatoria este lunga si nu chiar usoara. Nu ne este la indemana,  deseori,  sa ne dezvaluim fata de noi insine, fara masti si fara ipocrizie. Dar pana la urma, nimic nu se realizeaza de la sine,  fara cel mai mic efort.  Autocunoasterea te ajuta sa scapi de frici, deseori  imaginare, apoi te ajuta sa-i cunosti mai bine pe ceilalti. Nu in ultimul rand, te ajuta sa te dezvolti.
Dar cateva conditii ar fi necesare.  In primul rand,  sinceritatea.  A minti in jurnal este echivalent cu a te minti pe tine. Iar lucrul acesta nu te duce nicaieri. Poți fi cat se poate de sincer, doar nu te poate condamna nimeni pentru ce notezi.  Cu exceptia ta, desigur. Si pentru ca tot am ajuns aici, aș menționa si altceva. Încearcă să nu te judeci in timp ce scrii, doar observa ce ai simtit sau ai gandit in anumite momente. Concluziile le vei trage mai tarziu, atunci cand va fi nevoie.  
In prima instanta, importanta este doar  observarea  pura, impersonală chiar, dacă este cu putință
Apoi, asternerea pe hartie a momentelor cand ai actionat in mod  benefic pentru tine. Orice succes, cat de mic, este bine sa fie punctat si subliniat in memorie. Asta face sa creasca increderea in propria persoana. Si nu este putin lucru.
De asemenea,  punctarea deciziilor sau a reactiilor mai putin inspirate este la fel de utila, insa nu pentru a te pune la stalpul infamiei, ci pentru a învăța ceea ce era de învățat din lecția respectivă



In anumite momente, agenda asta iti poate fi cel mai bun prieten. Ceea ce vreau sa spun, de fapt, este ca te ajuta sa iti fii cel mai bun prieten. Este ca o oglinda fidela, care reflecta toate emotiile si gandurile nutrite pe masura ce inaintezi pe parcursul acesta minunat al vietii.

marți, 4 noiembrie 2014

Atentie la neatentie





In momentul in care esti prea absorbit de propriile tale ganduri si evenimente, de propria ta viata intr-un cuvant, ajungi sa fii atat de prins de toata povestea, incat ajungi egoist, ba chiar autist vizavi de existenta celor din jur.
Daca toata atentia iti este indreptata numai la tine si problemele tale, nu ai cum sa mai observi ca nu esti singur pe lume si ca mai sunt persoane dragi, ce fac parte  si ele din viata ta. Ca mai sunt in jurul tau parinti, copii, prieteni, chiar si colegi (dupa caz) care au nevoie de atentia ta, la randul lor.
Nu trebuie sa uitam ca atentia noastra creeaza si mentine viata in aspectele vizate.Iar absenta ei poate face sa “moara”.Poate face sa moara relatii de iubire adevarata, de prietenie. Dar, si mai grav, este ca  incet-incet se usuca si sufletul. Pentru ca inima nu se hraneste numai cu iubirea de sine.
Stiu ca se spune foarte des, in ultima vreme “iubeste-te pe tine insuti”. Este adevarata afirmatia, chiar cu tine incepe procesul  Dar fenomenul acesta minunat al  iubirii nu se termina cu propria persoana. Daca nu il extinzi  si nu largesti anvergura, dincolo de tine – cat mai mult cu putinta, totul se reduce la narcisism pur. Si tot ce vei obtine va fi faptul ca vei avea parte intr-un tarziu doar de atentia si iubirea ta, nu si a altora.

Pentru ca, este evident ca, daca vrei sa ai parte de atentie si iubire este absolut necesar sa daruiesti, in primul rand.

vineri, 24 octombrie 2014

Haina


Era nevoie de schimbare, batea vantul schimbarii din ce in ce mai puternic si mai vijelios. Zgribulita de frig, m-am indreptat spre dulapul cu haine groase si am apucat o haina  mai veche, care imi fusese draga si pe care o purtasem mult.Am vrut s-o imbrac si am vazut ca era decolorata, veche, ba chiar imi ramasese si mica.Chiar daca ma plictisisem de ea, era desueta, totusi era comoda, practica, imi era mereu la indemana s-o arunc pe mine. Am tot amanat pasul de a o arunca, ma obisnuisem cu ea si era plina de amintiri. In cate locuri fusesem imbracata cu ea…


Dar gata, a venit si momentul in care mi-am luat ramas bun .Stiu exact ziua si ora despartirii.
I-am multumit pentru caldura pe care mi-a dat-o in zilele friguroase, pentru moliciunea si confortul furnizate si pentru siguranta pe care mi-o insufla stiind-o acolo – pregatita pentru mine.
 Insa stiu sigur ca am nevoie acum de o haina noua. Poate nu la fel de practica, nu la fel de comoda, dar care sigur imi va veni mai bine pentru ca va fi pe noua masura

marți, 21 octombrie 2014

Monolog



Acum doua luni, pe 21.08.2014, asterneam pe hartie niste ganduri legate de un aspect din viata mea. Ieri, tot in data de 21, dar luna octombrie imi notam din nou despre acelasi aspect, care acum suna ca o continuare, sau completare cu informatii noi. Cautand o solutie, ceva m-a facut sa imi arunc ochii pe cele scrise anterior, in august, desi erau notate altundeva - intr-un blocnotes mai vechi.Atunci scrisesem ca nu este inca momentul  sa ma ocup de acea problema si chiar subliniasem ca cele notate acolo ma vor ajuta ulterior sa fac legaturile.
Acum, peste doua luni, pot spune ca intr-adevar m-au ajutat intr-o oarecare masura cele citite. Ceva ma facuse sa citesc exact acele randuri, din exact acea zi si in legatura cu exact aceeasi problema. Era un fir care le lega pe toate.



Am avut perceptia unui monolog in timp . Iar asta parca mi-a mai soptit ceva:  noi cream circumstantele, pregatim terenul de multe ori fara sa realizam ca asa se intampla. Poate nici eu n-as fi realizat, daca nu imi aruncam ochii pe randurile de acum doua luni. Si uitandu-ma si mai mult inapoi, am senzatia ca  semintele pentru crearea circumstantelor au fost aruncate si incoltisera chiar mai devreme de a scrie…

miercuri, 17 septembrie 2014

Cautarea

Tot timpul cautam si ne dorim ceva. Este adevarat, sta in firea omului sa fie mereu in cautare, doar este dotat cu o curiozitate sfredelitoare..Problema este ca , de cele mai multe ori, nici nu stim ce cautam sau atunci cand descoperim ce avem de gasit, cautam unde nu trebuie.
Ne cautam identitatea si incercam s-o gasim si s-o vedem in altii din apropierea noastra. Il cautam pe Dumnezeu si ne ridicam privirile si scrutam cerul  Dorim sa gasim iubirea si o cautam zadarnic intr-un partener ideal, perfect.
Ne cautam constiinta, la un moment dat si tot in exteriorul nostru ne uitam cu disperare. Asa se intampla si cu pacea, armonia, frumusetea, samd.
Ne-am transformat intr-un soi de vanatori care isi cauta prada, incapatanandu-ne sa credem ca aceasta va rezolva toate problemele.
Toate cautarile astea sunt absolute zadarnice, pentru ca tot ce vom gasi in afara nu ne va aduce salvarea Problema va ramane mereu la noi, indiferent ce-am gasi. Explorarea ar trebui sa inceapa fix din interiorul si adancul nostru.

Acolo vom gasi toate cate le cautam, pentru simplul fapt ca noi suntem un adevarat Univers. Aici sunt si iubirea, si Dumnezeu, constiinta, armonia…Este nevoie doar sa le cauti bine, cu temeinicie si cu multa onestitate. Abia apoi le putem gasi in toate cele ce ne inconjoara.

marți, 9 septembrie 2014

Turnul Babel




Ati observat vreodata cat de izolati suntem unii de altii, noi oamenii ? Ne-am organizat cumva pe caste parca, iar de iesit din ele nici nu poate fi vorba. Scenariul dupa care  se desfasoara ziua obisnuita se creioneaza cam in felul urmator: serviciu, casa, copii daca exista, in week-end  - treburi casnice, o mica iesire undeva sau ceva de genul. Dupa care ciclul se reia intocmai, neperturbat  in ziua de luni, fix dupa acelasi scenariu. Daca singura problema ar fi doar monotonia si rutina n-ar fi o mare tragedie inca. Unii se pare ca pot exista foarte bine si in conditii de rutina crancena. Ba chiar gasesc mai comod totul asa, fara surprize, fara vreun neprevazut la orizont care sa destabilizeze.
Un scenariu similar se petrece si in alte “caste”, diferenta o face doar segmentul din care fac parte participantii (ocupatie, cartier etc.) sau nivelul de trai -  mai ridicat sau mai putin. Functie de asta, unii isi petrec timpul in restaurante de lux, in birouri manageriale, isi fac vacantele in Baleare, iar altii sparg seminte in fata blocului sau asculta manele date la volum maxim. Fiecare după gusturi, educație, posibilitățile bugetului etc. Problema consta in faptul ca fiecare “casta” din asta este asa de bine delimitata, încât orice individ din cadrul ei simte o puternica apartenenta cu restul membrilor ei si nu accepta nicicum o alta realitate decat cea pe care o vede acolo, cu coloratura specifica. În astfel de condiții, va dati seama ca nu exista nicio sansa ca un exponent al castei din “varf” sa mai zareasca, daramite sa ma inteleaga un seaman din casta de la baza. Ca sa nu mai adaug situatia ”de netolerat” in care vreun individ simplu, sarac incearca sa intre in vreun contact de orice fel cu unul din clasa privilegiata.  
Ne aflam in plin Turn Babel ( la asta se si referea pilda biblică) unde vorbim limbi diferite, nu ne mai intelegem unii pe altii si nici nu se vrea. Ne simtim prea bine fiecare pe palierul lui bine structurat si delimitat, cu ritualurile si valorile aferente, cu preferintele apecifice. Din pacate, ne-am facut rost de niste ochelari de cal extrem de eficienti, din pricina carora chiar nu mai vedem nimic in laterale si cel mai important -  nu mai vedem VIATA care este peste tot in jurul nostru, dar trecem pe lângă ea fiind prea absorbiți de filmul din mintea noastră. Nu mai vedem un copac de pe marginea drumului, un zambet de copil, un seaman in nevoie si toate care asteapta sa le vedem intr-o buna zi Si nici macar nu este foarte dificil sa realizam asta, depinde doar de fiecare sa iasă măcar un pic din cutia pe care și-a construit-o singur și să arunce o privire afară.

joi, 4 septembrie 2014

(I) realitate


 Privim lumea si oamenii si avem impresia ca este real si obiectiv ceea ce vedem Insa privirea ne este subiectiva, fara a fi constienti de acest lucru. Ne uitam la semeni si automat punem etichete gen : frumos, urat, batran, tanar, destept sau mai putin. Asta la o prima vedere. Cand este vorba de persoane cunoscute, gradul de subiectivitate creste. Tendinta este de a privi conform bagajului nostru de cunostinte si principii inradacinate de-a lungul timpului. Desigur ca bagajul  este extrem de relativ si subiectiv la randul sau. Au fost depozitate acolo fel si fel de notiuni din educatia primita de la parinti, temerile lor , apoi de la societate – cu setul ei de reguli de buna cuviinta si morala si, nu in ultimul rand experienta personala ce are la randu-i un cuvant greu de spus.Lumea nu este decat ceea ce crezi ca este
Conform tuturor acestora, ne facem o parere despre cineva, practic proiectam asupra acestuia toate credintele noastre. Ce este mai grav este ca si asteptarile noastre vizavi de ceilalti sunt conditionate de aceleasi credinte proprii, iar daca  portretul  creat  nu corespunde asteptarilor, rezulta atitudinea de respingere si critica. Apoi credem ca vointa puternica va schimba universul inconjurator. Nimic mai iluzoriu, pentru ca lumea si tot ce este in jurul nostru nu se schimba  numai sub efectul vointei si al controlului nostru. De aici apar cele mai multe drame si conflicte interpersonale. Din contradictia intre ceea ce vedem in exterior si propriile noastre dorinte si conceptii. Suferinta este legata de incapacitatea noastra de a suporta efectele din jurul nostru, de cele mai multe ori create chiar de noi, de ignoranta si egoismul nostru.

Renuntarea la ideile preconcepute, la “valorile” mai mult sau mai putin utile si constructive, pe care ni le-am creat in trecut si reevaluarea lor ar fi un prim pas   Urmat de schimbarea perspectivei – de a nu mai cauta cauzele in afara, ci cautand in interiorul fiintei noastre. Daca alegem sa vedem raul, in mod cert numai rau vom vedea, oamenii vor fi mereu "rauvoitori" si-i vom privi ca pe niste dusmani. Iar ei in consecinta se vor comporta in permanenta ca atare. Incepe schimbarea din interior, altfel lumea va ramane la fel, oricate stradanii se vor depune. Am putea incerca sa-i privim pe oameni “curat” , facand efortul de a ne cunoaste mai bine pe noi insine. Asta ne poate ajuta sa-i intelegem si pe ceilalti mai bine. Sa nu ne mai grabim sa tragem concluzii in ceea ce-i priveste pe altii, oricum oamenii se schimba, iar ceea ce ni se pare valabil astazi, poate sa nu mai fie valabil maine.Si apoi, vorba lui Einstein : totul este relativ, nu-i asa ?

joi, 28 august 2014

Evitabil / Inevitabil

Cu cat incerci sa opui rezistenta sau respingi un lucru sau o situatie, cu atat acea situatie sau problema devine mai dificil de realizat. Asta datorita faptului ca energia canalizata pe negare/ rezistenta iti “fura’ din energia pe care ai putea s-o depui in rezolvarea efectiva. Asa incat, daca acea problema n-o poti schimba sau evita, atunci singura solutie viabila si sanatoasa ar fi sa uiti de negare si sa treci la indeplinirea ei cu toata atentia de care esti in stare. Concentrarea este mai buna daca esti canalizat pe o singura directie, fara ganduri negative care ruleaza haotic.In felul asta, eviti si situatia neplacuta in care vei fi nevoit sa refaci un lucru pe care nu l-ai facut bine de la bun inceput.

Etichete si prejudecati

Ziua de astazi mi-a confirmat inca o data, probabil pentru a-mi reaminti si a nu uita, cat de prostesc este obiceiul de a pune etichete oamenilor. Trei situatii venite una dupa alta cred ca sunt suficiente sa-ti atraga atentia, mai ales ca s-au desfasurat in acelasi context.Un baiat mai smead la fata, adica tigan – nu ma feresc sa spun astfel si cu probleme psihice ne ruga pe mai multi din autobuz sa-i spunem unde poate schimba niste bani.Baiatul avea o figura deschisa si absolut sincera in ciuda handicapului si tot repeta cu voce destul de ridicata ca el are bani multi si nu stie unde sa-i schimbe si daca e vreo banca prin zona.Nimeni nu l-a luat in serios, care dadea din umeri, care intorcea privirea.Intamplator ne aflam aproape de o banca si, dupa ce l-am sfatuit sa-si puna banii in buzunar ptr.ca ii tot arata, i-am promis ca ii indic o banca dupa ce coboram Dupa ce am facut eu pasul, unii au inceput sa se uite la mine curiosi iar unul sau doi s-au oferit sa-i arate si ei drumul.El nu, hotarat le-a spus “lasati ca ma ajuta d-na”. Am coborat si am mers cu el o bucata de drum ca sa ii pot arata cladirea, insotita de  privirile celor din jur, intrigati de faptul ca mergeam alaturi de un tigan care mai si vorbea destul de tare si gesticula.

La final, baiatul mi-a multumit de vreo patru ori, rugandu-se ptr. sanatatea mea.La scurt timp dupa intamplare, nu stiu cum se face ca am eu nevoie acum de bani schimbati. Incerc pe la diversi comercianti, chioscuri si toti ma refuza. Ba unul cu bani marunti in fata mea imi spune ca nu are. In fata evidentei ii spun ca vazusem ca totusi are.Respectivul atunci s-a scuzat ca abia facuse si el rost de ei si nu ma poate ajuta  Atunci vad in imediata apropiere o taraba cu flori unde vanzatoare era o tiganca a carei atitudine nu te atragea. Am trecut peste ezitarea mea de cateva momente si am zis –incerc si aici. Femeia foarte rapid si cu mare larghete imi schimba pe loc suma respectiva. Ii multumesc, rezolv treaba si fix in aceeasi statie unde asteptam apoi autobuzul, vad o scena similara: un tanar tot cu handicap, dar nu tigan de data aceasta, il roaga pe un tigan – geambas de tigari sa-i schimbe niste bani. De data aceasta, am devenit f. atenta sa vad ce se intampla. Geambasul de tigari, cu un gest firesc si cu aceeasi bunavointa ii schimba baiatului bolnav banii. Si uite asa s-a inchis cercul. Interesant este faptul (care mi-a si atras serios atentia) ca toate astea s-au invartit in jurul actiunii de schimbare a banilor, iar participantii erau romani si tigani. Sau mai bine zis erau oameni cu totii, indiferent de culoarea pielii sau de “sanatatea mentala”. asa cum se obisnuieste sa se spuna. Nu ar fi mai bine sa nu ne mai grabim sa judecam oamenii dupa culoarea pielii, dupa hainele pe care le poarta, dupa etichete gen “e nebun, lasa-l in pace” sau frumos/urat  samd ? Evident este o intrebare retorica, dar mie una lectia de astazi mi-a aratat clar raspunsul

miercuri, 20 august 2014

Iubirea din noi




Desi suntem iubire, de ce totusi nu iubim ? Pentru ca, de multe ori asteptam ca iubirea sa ne-o aduca altcineva, ca pe un dar. O cautam in exterior.si uitam ca iubirea este in noi, nu trebuie sa cautam sa o obtinem prin altcineva.  Iubirea salasluieste in adancul nostru, e nevoie doar s-o aducem la suprafata. Sa uitam de frici, de prejudecati, de egoism si posesiune, despre cum ar trebui sa fie sau nu,  si  s-o lasam sa curga firesc, natural, in ritmul ei. Celalalt poate doar sa ne primeasca iubirea si sa ne raspunda  cu iubirea proprie  la randul sau .

joi, 7 august 2014

Balciul desertaciunilor

Participarea la o inmormantare iti ofera un tablou foarte complex si pestrit in acelasi timp. Exista o regie (in traditia romaneasca, cel putin) bine pusa la punct  punctata  in permanenta de varstnicele din familie. Toata punerea asta in scena are ca orice scenariu care se respecta introducere, intriga, punct culminant si final. Personal, nu inceteaza sa ma surprinda de fiecare data grija foarte mare la detalii – demna de o cauza mai buna.Chiar pot spune ca atentia este atat de mult concentrate  pe fel si fel de obiceiuri (mai mult sau mai putin “ortodoxe”) incat se pierde fondul problemei sau mai bine zis, decedatul.  Acesta, care ar trebui sa fie subiectul principal in jurul caruia se desfasoara totul, trece de multe ori in umbra – ca sa spun asa.La capela se discuta, se face schimb de impresii, se mai aprinde cate o lumanare, dar totul intr-un mod mecanicist, oarecum absent. Multi evita sa  priveasca pe cel din sicriu.
Tensiunea incepe sa creasca in momentul slujbei de inmormantare. Aici intra in scena biserica cu tot decorul  ce te duce cu gandul  la “micimea” si efemeritatea  omului. La toate astea se adauga prestatia  preotului mai mult sau mai putin emotionanta. Cu cat slujba efectuata de preot este mai miscatoare, cu atat lacrimile celor prezenti incep sa curga siroaie. Motivele pentru care se plange, in schimb, sunt diverse si nu au neaparat legatura cu raposatul din catafalc. Cei mai varstnici se uita cu ingrijorare cum se cam apropie si ei de sfarsitul calatoriei si cum cei de o varsta cu ei se  imputineaza Altii mai in putere isi aduc aminte de decedatii lor  si cum au fost ei  “deposedati” de cei dragi. Cei mult mai tineri nu prea inteleg bine ce se intampla, nu stiu ce este cu moartea asta, unii nu o accepta si se revolta impotriva sortii sau a lui Dumnezeu care a permis sa se intample asa ceva. Altii sunt cam speriati si abia asteapta sa se termine toata sarada,  care nici nu le place si pe care o evita dintr-o reactie de respingere a mortii neintelese Nici chiar cei foarte apropiati decedatului nu fac exceptie. Sunt de multe ori prea obositi sau prea atenti la pregatirile pe care le mai au de facut.
Intr-un cuvant, majoritatea isi cam plange de mila proprie. Nu incerc sa spun ca ar fi mai benefic sa se planga de mila celui mort..Oricum ar fi inutil – acela macar a scapat de problemele astea terestre, nu mai sufera.In orice caz, este mult mai impacat decat cei care plang ..
Punctul culminant il reprezinta inmormantarea propriu-zisa , unde coborarea in pamant a sicriului reprezinta un ultim gest  definitiv si irevocabil.Acum plansetele ating niveluri paroxistice. Pluteste in aer o deznadejde sfasietoare de parca bietul om se duce direct in focurile iadului. “Lumile” se despart: mortii cu mortii, viii cu viii. Drept urmare, se marcheaza momentul cu un parastas de toata pomina. Cei prezenti parca rasufla usurati ca au scapat de apasarea si gravitatea  de mai devreme.Mananca si beau cu insufletire cumva bucurosi ca sunt vii, iata. Matusici si babute de prin familie dau iama prin mancare, dulciuri si fructe cu atata verva, incat nu se pot abtine sa nu ia si acasa cate ceva.Deh, sa fie de sufletul  raposatului ! Auzi uneori remarci ulterioare de genul “a fost o inmormantare frumoasa” sau “ ce slujba reusita”.Nu m-ar mira prea tare sa aud vreodata si ca mortul era frumos.
Stai la urma si te intrebi ce rost a avut toata desfasurarea asta de forte, toata sarabanda de emotii si sentimente contradictorii care pana la urma nici nu vizau defunctul si nici nu au nascut vreun gand sau reflectie despre trecerea vietii pe acest pamant.. Cum am spus mai devreme, mortii cu mortii, viii cu viii. Ce rost are sa ne mai batem capul cu treburi din astea “filozofice” ? Chiar imi doresc in asemenea momente ca decedatul sa nu mai “vada” si sa nu mai “auda” nimic. Nu de alta, dar ar pleca cu un gust amar in lumea de dincolo. Macar in ultimile clipe sa plece cu alte impresii despre lumea  celor vii, a pamantenilor Sau poate gresesc. In felul asta poate pleaca mai impacat in alta lume, mai buna.
Fie-i tarana usoara !